Un comentariu la un articol foarte bun de-a lui Godless:
Pe scurt, așa
cum am înțeles eu articolul, Godless atrage atenția asupra tensiunii care
există între ideea de decizie rațională și ideea de libertate. Cu alte cuvinte,
dezirabilă ar fi decizia rațională care se bazează pe o cunoaștere profundă a
alternativelor de acțiune și a consecințelor lor…iar această cunoaștere
ghidează obiectiv comportamentul, eliminând în mod natural opțiunile și făcând,
în ultimă instanță, irelevantă ideea de libertate (Aștept corecturi, dacă nu am
înțeles bine!).
Godless,
Păcat că nu ai
distribuit articolul pe Facebook, pe blog nu găsesc butonul de Like! :) Dar
asta nu inseamna ca sunt 100% de acord cu tine; am plâns mult când a murit
Dumnezeu, si m-aș simți tare stingheră să pierd acum și ideea de libertate…
M-am gândit și
eu la această problemă, a libertății care se pierde atunci când se câștigă
rațiune. Cred cu tărie că binele poate fi separat de rău cu destul de multă
obiectivitate încât să putem afirma că pe măsură ce dobândim mai multă cunoaștere,
ni se restrâng mai mult opțiunile. Dar nu aș merge până acolo încât să consider
că devine irelevantă discuția despre libertate. Am două motive.
În primul rând,
diferențele naturale dintre oameni; există anumite diferențe temperamentale între
persoane, care se observă încă din primele luni de viață; pe aceste diferențe
se construiesc mai târziu anumite tendințe sau preferințe pentru diferite
stiluri de viață. Nu mă refer la “preferințe” de genul "unii preferă să
trăiască mai mult, alții preferă să mănânce mult, chiar dacă asta înseamnă
diabet", pentru că nu cred că există așa ceva. Dacă ar avea acces total la
cunoaștere, si mai ales la cunoaștere de sine, cam toți ar prefera să nu facă
diabet…
Dar sunt domenii mai "subtile" ale
vietii, unde există loc pentru preferințe autentice. Cel mai bun exemplu cred
că este eternul câmp de bătălie al ideologiilor: sexualitatea. Obiectiv, există
mai multe strategii reproductive eficiente (și, aș adăuga, mai multe stiluri de
viață care pot aduce împlinirea sexuală): monogamie, poligamie, poliandrie,
promiscuitate moderată (:P) etc. Subiectiv, tendințele temperamentale îmbinate
cu anumiți factori de mediu, îi fac pe unii oameni să prefere un mediu
relațional mai structurat și mai reglementat, iar pe alții un mediu relațional
mai puțin supus reglementărilor. După ce vor deprinde limbajul, toți își vor
exprima raportul dintre neurotransmițători în cuvinte mari, de genul angajament,
libertate (aici în sensul de lasă-mă, să te las), iubire autentică, etc.
Ceea ce susțin eu este că rămâne relevant să discutăm despre libertatea lor
de a face acest lucru. Nu cred că asta contrazice ideea de bază a
articolului tău, până la urmă, la nivel individual, fiecare putea să își
cunoască preferințele/valorile autentice și …să își limiteze rațional opțiunile
pentru a acționa în conformitate cu ele. Totuși, la nivel macro, ideea
de libertate poate rămâne ca un bastion al apărării diferențelor interindividuale
împotriva oricui ar încerca să impună un “bine universal” în toate domeniile
vieții, inclusiv acolo unde nu este cazul.
În al doilea
rând, eu cred că și la nivel personal, chiar în condițiile unei (auto)cunoașteri
depline, tot rămân la final cel puțin două opțiuni de “bine”. Nu am
acum argumente obiective pentru asta, dar, ca orice ideolog care se respectă,
promit că voi căuta și voi selecta datele empirice care să îmi susțină
afirmațiile. :) Cred că genele și mediul îți lasă întotdeauna la dispoziție mai
multe alternative frumoase de a fi “tu însuți”, alternative echivalente din punct de vedere pragmatic – adică la fel de
raționale, dar deosebite printr-un fel de stil, de gust, de manieră în care se
construiește coerența estetică a persoanei. La nivel micro, ideea
de libertate afirmă existența unei marje de creativitate intra-personală, de
contribuție ,dacă nu la fundația, măcar la decorarea interioară a castelui de
nisip al Sinelui...
Nu am reușit, din păcate să citesc cartea lui Sam
Harris- The moral landscape, dar din cele citite despre ea, am o
bănuială că s-ar putea să îl cam plagiez. Tot ce am de spus în apărarea mea
este că motto-ul blogului meu și unul dintre pilonii filosofiei mele de viață,
este acolo din anul 2010.:)