Un comentariu la un articol foarte bun de-a lui Godless:
Pe scurt, așa
cum am înțeles eu articolul, Godless atrage atenția asupra tensiunii care
există între ideea de decizie rațională și ideea de libertate. Cu alte cuvinte,
dezirabilă ar fi decizia rațională care se bazează pe o cunoaștere profundă a
alternativelor de acțiune și a consecințelor lor…iar această cunoaștere
ghidează obiectiv comportamentul, eliminând în mod natural opțiunile și făcând,
în ultimă instanță, irelevantă ideea de libertate (Aștept corecturi, dacă nu am
înțeles bine!).
Godless,
Păcat că nu ai
distribuit articolul pe Facebook, pe blog nu găsesc butonul de Like! :) Dar
asta nu inseamna ca sunt 100% de acord cu tine; am plâns mult când a murit
Dumnezeu, si m-aș simți tare stingheră să pierd acum și ideea de libertate…
M-am gândit și
eu la această problemă, a libertății care se pierde atunci când se câștigă
rațiune. Cred cu tărie că binele poate fi separat de rău cu destul de multă
obiectivitate încât să putem afirma că pe măsură ce dobândim mai multă cunoaștere,
ni se restrâng mai mult opțiunile. Dar nu aș merge până acolo încât să consider
că devine irelevantă discuția despre libertate. Am două motive.
În primul rând,
diferențele naturale dintre oameni; există anumite diferențe temperamentale între
persoane, care se observă încă din primele luni de viață; pe aceste diferențe
se construiesc mai târziu anumite tendințe sau preferințe pentru diferite
stiluri de viață. Nu mă refer la “preferințe” de genul "unii preferă să
trăiască mai mult, alții preferă să mănânce mult, chiar dacă asta înseamnă
diabet", pentru că nu cred că există așa ceva. Dacă ar avea acces total la
cunoaștere, si mai ales la cunoaștere de sine, cam toți ar prefera să nu facă
diabet…
Dar sunt domenii mai "subtile" ale
vietii, unde există loc pentru preferințe autentice. Cel mai bun exemplu cred
că este eternul câmp de bătălie al ideologiilor: sexualitatea. Obiectiv, există
mai multe strategii reproductive eficiente (și, aș adăuga, mai multe stiluri de
viață care pot aduce împlinirea sexuală): monogamie, poligamie, poliandrie,
promiscuitate moderată (:P) etc. Subiectiv, tendințele temperamentale îmbinate
cu anumiți factori de mediu, îi fac pe unii oameni să prefere un mediu
relațional mai structurat și mai reglementat, iar pe alții un mediu relațional
mai puțin supus reglementărilor. După ce vor deprinde limbajul, toți își vor
exprima raportul dintre neurotransmițători în cuvinte mari, de genul angajament,
libertate (aici în sensul de lasă-mă, să te las), iubire autentică, etc.
Ceea ce susțin eu este că rămâne relevant să discutăm despre libertatea lor
de a face acest lucru. Nu cred că asta contrazice ideea de bază a
articolului tău, până la urmă, la nivel individual, fiecare putea să își
cunoască preferințele/valorile autentice și …să își limiteze rațional opțiunile
pentru a acționa în conformitate cu ele. Totuși, la nivel macro, ideea
de libertate poate rămâne ca un bastion al apărării diferențelor interindividuale
împotriva oricui ar încerca să impună un “bine universal” în toate domeniile
vieții, inclusiv acolo unde nu este cazul.
În al doilea
rând, eu cred că și la nivel personal, chiar în condițiile unei (auto)cunoașteri
depline, tot rămân la final cel puțin două opțiuni de “bine”. Nu am
acum argumente obiective pentru asta, dar, ca orice ideolog care se respectă,
promit că voi căuta și voi selecta datele empirice care să îmi susțină
afirmațiile. :) Cred că genele și mediul îți lasă întotdeauna la dispoziție mai
multe alternative frumoase de a fi “tu însuți”, alternative echivalente din punct de vedere pragmatic – adică la fel de
raționale, dar deosebite printr-un fel de stil, de gust, de manieră în care se
construiește coerența estetică a persoanei. La nivel micro, ideea
de libertate afirmă existența unei marje de creativitate intra-personală, de
contribuție ,dacă nu la fundația, măcar la decorarea interioară a castelui de
nisip al Sinelui...
Nu am reușit, din păcate să citesc cartea lui Sam
Harris- The moral landscape, dar din cele citite despre ea, am o
bănuială că s-ar putea să îl cam plagiez. Tot ce am de spus în apărarea mea
este că motto-ul blogului meu și unul dintre pilonii filosofiei mele de viață,
este acolo din anul 2010.:)
in linii mari argumentul tau spune ca oamenii sunt diferiti si ca spatiul format de unele dintre aceste diferente ale lor trebuie sa se numeasca libertate individuala.
RăspundețiȘtergereTrebuie sa recunoasti ca oamenii sunt diferiti si atunci cand vine vorba de apetitul pentru violenta, iar atunci cand vine vorba avem pareri teribil de fixe despre cum trebuie sa-i lipsim pe unii de libertate.
In domeniul sexual, evolutia ne-a lasat ca daca doi oameni care se simpatizeaza, daca incep sa se atinga au sa li se elibereze tot felul de hormoni care produc placere, iar despre preferintele lor de cum, unde si cu cati vor sa se atinga sau sa se frece unii de altii, eu nici nu gasesc ca e ceva de discutat. (afara de cazul in care sunt prunci in ecuatie)
Da, recunosc ca este asa! :) Tocmai de aceea nu cred ca orice fel de diferente individuale lasa spatiu pentru libertate individuala, ci numai acele preferinte individuale care se suprapun peste co-existenta mai multor alternative cu un grad rezonabil de rationalitate. De fapt, in primul sens al termenului, nici nu vad libertatea ca pe altceva decat ca factorul personal care intra in ecuatia unei decizii rationale.
RăspundețiȘtergereDe exemplu, doi oameni trebuie sa decida daca sa jefuiasca o banca sau nu; unul are un apetit mai mare pentru violenta, altul are un apetit mai mic (in rest sunt la fel). Daca i-ai furniza unui robot superrational toate informatiile necesare pentru luarea deciziei (ex, inteligenta si abilitatile celor implicati, posibilele consecinte asupra tuturor personajelor, etc), cred ca ai observa ca el va furniza o solutie destul de asemanatoare pentru amandoi, apetitul unuia pentru violenta avand un efect mic asupra solutiei finale; de pilda, robotul ar putea calcula ca utilitatea asteptata pentru jaf este mai mare la cel cu apetit pentru violenta pentru ca ii face mai multa placere, dar acest efect poate fi anulat de faptul ca cel cu apetit spre violenta isi va asuma mai multe riscuri, deci ii va scadea probabilitatea de reusita. Asadar, in cazul violentei cred ca sunt sanse mari ca rationalitatea (aka informatii la maxim plus inferente corecte) sa conduca la solutii universale, adica solutii care nu sunt influentate puternic de diferentele inter-individuale.
In privinta sexualitatii, desi nu e foarte romantica descrierea ta, eu sunt de acord cu tine.:) Problema e ca mi se pare ca exista un exces de zel, inclusiv la marii promotori ai libertatii, de a gasi si aici niste solutii universale, care sa mearga pentru toata lumea, or nu e cazul. Daca pui robotul sa decida pentru doi oameni daca sa aiba o relatie extraconjugala sau nu, cred ca sunt sanse mai mari ca robotul super-rational sa ajunga la decizii diferite pentru cei doi, decat a fost in decizia cu jaful. Acuma, sigur ca e cam impropriu folosit termenul de libertate, pentru ca, de fapt, suntem tot in situatia pe care ai descris-o tu, in care rationalitatea limiteaza optiunile, atat numai ca se accepta un factor personal in ecuatie, astfel incat solutia e diferita de la individ la individ. Dar nu prea vad nici ce alt termen, cu suficiente conotatii emotionale, am putea folosi...Conotatiile emotionale sunt importante pentru lupta "de clasa" impotriva conservatorilor care spun ca "nimeni nu trebuie sa aiba relatii extraconjugale" si a ultrasilor pseudoliberali care spun ca "toti trebuie sa aiba relatii extraconjugale".