Despre o dilema psihiatrica...

M-a impresionat puternic tragedia de la Medias.

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Copiii_unui_preot_au_platit_cu_viata_pentru_boala_mamei_0_287971547.html

Lasand la o parte asteptarile sau neasteptarile referitoare la diferite categorii profesionale, sau acordurile si dezacodurile doctrinare, prabusirea psihica a unui om nu poate fi decat dramatica si nu poate inspira decat compasiune. Termeni precum acela “cruzime fara margini” mi se par total indecenti si deplasati in contextul de fata. Din spusele cunoscutilor, se pare ca omul nu avea o personalitate dezechilibrata, era un membru de incredere al comunitatii, atasat de familie si fara antecedente de violenta (da, de acord, “din spusele cunoscutilor”…)

Dar de ce fac oamenii buni lucruri (foarte) rele?

“Problemele psihologice” despre care vorbesc jurnalistii par sa se refere la o depresie legata de boala si decesul iminent al sotiei. Barbatul a fost internat pentru o perioada scurta de timp la psihiatrie, iar apoi a fost trimis acasa cu recomandarile terapeutice de rigoare. Din spusele managerului spitalului, pe baza diagnosticului (la care se refera ca si la o “problema afectiva”) nu s-a putut prevedea o astfel de intorsatura a evenimentelor- “nu se putea prevedea o schimbare a atitudinii fata de viata”. E foarte posibil ca diagnosticul sa fi fost acela de depresie reactiva fara elemente psihotice, cu nivel redus (spre zero) al ideatiei suicidare. Il cred din tot sufletul pe medic! Pe baza unui astfel de diagnostic nu se poate prevedea un comportament violent cu asemenea implicatii! Mi-a atras atentia, insa, amanuntul ca barbatul a luat “mai multe pastile” inainte de a pleca de acasa. Iar sotia spune ca erau medicamente “puternice” (!) si ca se temea sa nu i se fi facut cumva rau din cauza lor…

…Acum, despre relatia dintre unele medicamente antidepresive si comportamentul violent (inclusive cel suicidar) s-a vorbit enorm si se va mai vorbi o vreme, pana cand vom ajunge la o concluzie clara. Interesul fata de problema mi-a fost starnit in urma cu cateva luni de un articol citit pe blogul colegului saccsiv (tema e importanta si consider merituoasa aducerea ei in discutie, dar, desigur mixarea ei cu panica anti-ordine mondiala nu ne va ajuta niciodata sa ne apropiem de lumina!).

Eu personal, din ceea ce am citit…nu mi-am format inca o opinie ferma si definitiva. Antidepresivele salveaza de cele mai multe ori/foarte multe vieti . Statistic vorbind, nu se asociaza cu o crestere a comportamentului violent sau suicidar, dimpotriva! E foarte departe de mine intentia de a promova panica anti-antidepresive. Cand o sa cad in butoiul cu melancolie o sa apelez la ele, si l-as sfatui pe oricare dintre membrii familiei mele sa faca la fel! Exista studii care arata ca antidepresivele reduc riscul de suicid:

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17606656
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16712945
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15554756
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17592916

S-ar putea totusi ca uneori, in cazuri foarte rare, sa apara efecte adverse care sa duca la rezultate complet opuse? Desi opiniile specialistilor sunt impartite, au existat situatii in care instantele de judecata au achitat inculpati care au comis infractiuni sub efectul unor astfel de medicamente:

http://www.ahrp.org/infomail/04/05/26.php
http://www.baumhedlundlaw.com/media/ssri/Paxil_murder.htm

…precum si situatii in care astfel de argumente nu au fost acceptate in favoarea apararii:

http://www.legalzoom.com/crime-criminals/murder/zoloft-defense-could-anti-depressants

Nu stiu cum stau lucrurile si ma tem ca nici macar daca as fi expert in psihiatrie sau farmacologie nu as sti foarte bine! Psihoza antiantidepresive imi provoaca o oarecare iritare, la fel ca si orice alta forma de psihoza anti-tehnologie si pentru viata exclusiv “naturala”. Pe de alta parte, adevarul trebuie cautat eliberandu-ne de ORICE FEL de prejudecati…Cand te gandesti cat de chinuitoare este intrebarea “de ce?!” pentru toti cei care au ramas in urma!…

M-as bucura daca cei din Colegiul Medicilor s-ar gandi sa faca o ancheta in acest caz. Nu pentru a gasi “vinovati”, chiar nu stiu daca e cazul…(Unii i-au criticat pe medici pentru ca i-au “dat drumul”. Oho! Daca am sta dupa gratii de fiecare data cand indeplinim criteriile de diagnostic pentru depresie…Poate ca ne-am sinucide mai rar, dar am trai mai putin …). Posibilitatea unei greseli din partea medicilor nu poate fi exclusa, dar impresia mea este ca nu putea fi prevazuta o asemena reactie pe baza diagnosticului si a datelor statistice referitoare la efectele medicamentelor. Ar fi important, totusi sa stim ce s-a intamplat. Despre ce fel de antidepresive e vorba? A luat mai multe decat avea prescrise? (sotia spune ca a luat “pastile”- la plural). A mai luat si alte medicamente? Ce inseamna ca medicamentele erau “puternice”? De ce se temea sotia ca I s-ar putea “face rau” din cauza medicamentelor? – adica, Ce fel de reactii adeverse au aparut? A devenit mai iritabil, mai impulsiv? Au aparut efecte secundare atipice pentru acest fel de medicatie? Comparatia cu alte cazuri asemanatoare ar fi mai mult decat utila. S-ar putea sa existe, totusi, printre efectele secundare imediate, predictori ai unor reactii adverse grave de mai tarziu…Sau, s-ar putea sa nu existe …

…cat de complicat e totul atunci cand vine vorba de a judeca un om si faptele lui!

Despre nonviolenta, servetele parfumate si sfarsitul lumii...

Intamplarea face ca prima mea postare pe blog sa fie una incropita la repezeala. Am inceput, insa, in urma cu cateva zile o disputa “palpitanta” , asupra unor teme de interes pentru mine si simt nevoia sa imi expun vederile intr-un spatiu mai larg. Mesajele kilometrice plasate pe blogurile altora nu ma ajuta, oricum, prea mult sa ma fac inteleasa :D . O sa aranjez blogul pe parcurs, sa il fac cat mai utilizabil…

Deocamdata, iata de unde a plecat discutia:

http://goamanu.wordpress.com/2010/06/22/pericolul-fascismului-reloaded/

Dupa un schimb acerb de mesaje, in care fiecare a esuat repetat in a intelege ce vrea sa spuna celalalt, Bogdan a plasat un comentariu mai lung, legat, partial de temele discutate anterior…

http://goamanu.wordpress.com/2010/06/27/minciuna-milenara/

Sunt de acord cu aproape tot ce spune Bogdan. Sau, mai exact, cu aproape tot ce inteleg din ceea ce spune Bogdan, pentru ca recunosc, am din nou cateva dubii serioase ca inteleg cum trebuie :). Exista, insa si puncte in care privesc lucrurile diferit…
Dar, sa le luam pe rand. Cam acestea sunt reflectiile pe care mi le-a inspirat articolul:

1. Sunt de accord ca e rau! Cred ca un conflict mondial de proportii este nu numai posibil, ci chiar probabil in viitorul apropiat.

2. Ideologiile religioase si conceptiile cu privire la sfarsitul lumii fac sa fie si mai rau. S-ar putea insa, sa privesc rolul lor un pic diferit. Nu cred ca atitudinea de “asteptare a lui Mesia” duce la pasivitate, indiferenta si resemnare, dimpotriva. Sa nu uitam ca mai intai trebuie sa vina Anticristul! El este cel asteptat in momentul de fata…Iar despre venirea domniei sale exista scenarii mai mult sau mai putin asemanatoare in toate marile religii monoteiste (plus in New Age, numai ca ei il asteapta cu covorul rosu). De fapt, toti se cam pregatesc de venirea dusmanului si de razboi…
Cum arata “dusmanul”? Pai …pacifist, tolerant, antirasist, luptator pentru drepturile omului, psiholog visator… Caracteristica fundamentala a Anticristului este aceea de “facator de pace” :D . Una dintre cele mai raspandite anxietati in momentul de fata este frica de “pacifism”. Ma fascineaza teribil lucrul asta si cu siguranta voi mai reveni asupra lui…Ma fascineaza si ma inspaimanta, pentru ca ma face sa ma gandesc la un scenariu destul de sumbru. Orice posibil lider cultural/spiritual/politic, capabil sa inspire la nivel global valori umaniste, va fi privit cu suspiciune si va putea declansa oricand scenariul de “sfarsitul lumii” …(e destul sa cauti pe google “obama” si “antichrist” …)

3. Sunt de acord ca o astfel de anxietate este, cel putin partial, indreptatita. Nu insist prea mult acuma asupra “originilor ei evolutioniste”, dar cel putin un lucru e clar. O ideologie pacifista extremista, desprinsa de realitate si bazata pe asumtii “roz” fie despre natura umana, fie despre “natura”,in general, se poate dovedi extreme de nociva.
Unul este mecanismul sugerat de Bogdan. Daca esti spalat pe creier ca trebuie sa fii INTOTDEAUNA nonviolent, atunci exista sansa sa iti suprimi instinctul normal de conservare si sa fii incapabil de reactiile firesti de autoaparare sau chiar sa te autodistrugi tu. Anxietatea are, prin urmare, rolul de a-ti semnala o posibila stare de vulnerabilitate personala- “Nu lasa garda jos!”.
In al doilea rand, o ideologie utopica de genul “trebuie si putem sa ajungem la o lume complet lipsita de conflicte” poate fi folosita pentru a justifica sisteme totalitare si programe de “reeducare” , in spiritul vremurilor. Aceasta este una dintre fricile esentiale, printre multe altele, ale celor pasionati de conspiratia cu “noua ordine mondiala”. Frica ca se doreste schimbarea naturii umane si “construirea omului nou”, supus complet unui sistem totalitar.
Si acesta e un subiect care ma preocupa destul de mult!

4. Recunosc si respect “natura” (umana sau de orice fel). Nu imi petrec prea multa vreme din viata cu nasul in carti cu parfum de petunii si servetele parfumate , cum ma acuza Bogdan. :D Cred ca “ne tragem din maimuta”, cu tot ce implica asta…Am mai scris undeva despre diferentele dintre “umanismul roz” si “umanismul curcubeu”. Eu apartin celui din urma si asta nu ma impiedica sa am un angajament puternic fata de valorile “pacifiste”, gen “drepturile omului”, “nonviolenta”, “toleranta” sau “antirasism”…Nu am iluzii despre natura umana! Nu cred ca putem ajunge (in viitorul apropiat, cel putin) la o lume complet lipsita de dezaprobare, violenta si conflict. Cred ca dogmatismul de orice fel este nociv- fie el “antiviolenta” sau “proratiune” sau “anticrestin” . Dar, cred ca este bine sa pastram doar atata violenta cat este nevoie pentru a nu ne atrofia capacitatea morala si pe cea de autoaparare .

Anxietatea “antipacifism” este justificata atata timp cat te protejeaza de violenta celuilalt asupra ta., de dogma sau de totalitarism. Sigur ca trebuie sa “priveghem” pentru ca valorile umaniste sa nu se transforme in opusul lor! (aici sunt de acord si cu cei anti-ordinea mondiala). Problema este ca, uneori , ea te face sa vezi pericolele mai mari decat sunt in realitate, sa inventezi conspiratii satanice si, in consecinta sa depasesti nivelul violentei minime necesare pentru a rezolva conflictele.

Cred ca dezacordul meu cu Bogdan consta in primul rand in ceea ce consideram a fi “violenta minima necesara” . Probabil ca sunt, intr-adevar, mai optimista. Sau poate ca nici macar nu ne-am afla in dezacord intr-o situatie concreta , ci ne-am ambalat mai mult la nivel de “printipii”…

Deocamdata, nu cred ca “pacifismul” este rezultatul unei conspiratii satanice puse la cale de evrei, masoni si psihologi, pentru ca sa poata ei conduce lumea si sa isi aplice programele de reeducare (cel putin, eu nu sunt implicata :D) . Este, in primul rand rezultatul unei evolutii firesti a speciei umane. Mie cel putin asta imi sugereaza si interventia urmatoare: http://www.ted.com/talks/lang/eng/steven_pinker_on_the_myth_of_violence. html.
… ca orice lucru bun poate fi folosit pentru a face rau…asta e alta poveste!

Un alt aspect ce mi-a starnit un sentiment de dezacord in articolul lui Bogdan este impresia ca priveste lumea printr-o lentila bicolora. Ca si cum am avea doua optiuni:

1. Optiunea YIN: “tolerant”, “antirasist”, ”drepturile omului”, “mustrare scrisa pentru crima”,”chestionarul”, “non violenta”, “resemnare”, “supunere” , “pasivitate”, “permisivitate”, “psiholog visator”
2. Optiunea YANG: “luptator”, “fermitate”, “legi dure”, “autoaparare”, “violenta”, “autoritate”, “disciplina”, “respect”, “tepes”

Am o banuiala ca e vorba mai mult de o “impresie” pe care o lasa discursul sau decat de faptul ca Bogdan priveste cu adevarat lumea intr-un mod dualist. Totusi, recunosc ca nu agreez deloc ideea de a asocia valorile umaniste cu notiuni cum ar fi acelea de “resemnare” sau “supunere”. Mie notiunea de “drepturi ale omului” sau de “toleranta” imi inspira o cu totul alta atitudine. Imi pare rau daca sunt oameni care atunci cand se gandesc la drepturi se gandesc la resemnare…

Oricum, incapacitatea de a vedea calea de mijloc intre YIN si YANG e responsabila de multe rele…si de prea multa pasivitate, si de prea multa violenta.

Pe de alta parte, despre rolul uneori negativ al psihologiei este mult de discutat. Da, uneori, teorii psihologice prost intelese sau interventii psihologice prost aplicate au avut efecte nedorite. Inclusiv in sensul ca au indus prea multa pasivitate, permisivitate sau resemnare… despre asta este asa de muuuult de vorbit…

Dar, sa fie, totusi, Steven Pinker doar “un psiholog visator”? :)