“Omul nu ar fi insemnat o lume, ci un milion, un miliard de lumi. Am fi avut infinitul in causul palmei. Fiecare lume ar fi avut insusirea ei de Secole, fiecare valorile ei proprii, o sansa de a cauta fericirea pe propriile cai, in propriul mediu. Exista multe feluri de fericire, de bine, o varietate infinita...Aceasta este Realitatea Umana Fundamentala." (I. Asimov- "Sfarsitul Eternitatii")
duminică, 17 octombrie 2010
Stiinta nu e „totul”...
vineri, 8 octombrie 2010
Daca sufletul exista, totul e permis...
luni, 19 iulie 2010
Totusi, Lex are dreptate (sau, nu exista agnostici)...
In contextul celebrei discutii despre agnosticism, Lex spunea la un moment dat:
Cu ce se schimbă comportamentul celui care afirmă "dumnezeu există"? asta ar fi o judecată comportamentalistă. Eu din experienţa mea nu observ mare diferenţă între atei şi teişti, oamenii se lasă prostiţi de multe lucruri iraţionale fie religie, fie economie, fie psihologie, etc. Nu văd delimitarea asta între "cred că nu există dumnezeu" şi "cred că există dumnezeu" ca având o relevanţă. Nu cred că există credinţe care să influenţeze comportamentul.
Titlul articolului induce in eroare. Nu cred ca Lex are dreptate atunci cand adopta o pozitie nihilista sau un behaviorism fundamentalist.:) Dar cred ca are dreptate in legatura cu altceva: ceea ce conteaza pana la urma, este comportamentul!.
In acelasi context, il citez si pe godless: „Certitudinile absolute sunt inutile. Chiar dacă ştii sigur că nu o să-ţi pice un meteorit în cap, nu vei proceda la o acţiune diferită de aceea la care ai proceda dacă ştii că probabilitatea ca un meteorit să-ţi pice în cap este 0,00002%.[..] Nu putem şti nimic cu certitudine absolută. Şi ce? Dacă tot nu ne foloseşte la nimic, de ce ne-am sinchisi de acest fapt?”
Intrebarea este: daca judecam strict din punct de vedere al modului in care iau oamenii deciziile si actioneaza, care sunt diferentele dintre atei, agnostici si teisti? Care mai este locul agnosticilor?
Raman in cadrul paradigmei cognitive din psihologie. Modelul utilitatii asteptate, arata ca procesul luarii de decizii presupune alegerea uneia dintre mai multe variante de actiune si ca, daca judecam rational, atunci vom alege varianta cea mai utila, cu sansele cele mai mari de succes.
1. multe dintre „judecatile” pe care le facem apar automat si/sau inconstient, ceea ce inseamna ca ele scapa in mare parte unei evaluari logice, rationale; astfel, apar tot felul de „intuitii”, apar impulsuri puternice de a face un anumit lucru, sau dimpotriva inhibitii carora nu le gasim justificarea
de exemplu: „simt ca (nu) este bine sa fac asa”, „ceva ma retine in a face x, y, z”
2. este greu sa estimam corect care sunt „beneficiile” si „costurile” actiunilor noastre
3. este greu sa estimam corect probabilitatea de aparitie a unor evenimente (a consecintelor actiunilor noastre, a reusitei, etc)
Ce inseamna ca luam decizii in mod teist sau a-teist? Fara sa am pretentia ca as epuiza subiectul, cred ca putem spune ca teismul se manifesta printr-una sau mai multe dintre urmatoarele tendinte:
1. Tendinta de a atribui „intuitile” proprii unei „inspiratii” venite din exterior. Cu cat este mai ridicata tendinta de a atribui altcuiva propriile emotii, cu atat putem spune ca decizia este mai „teista” .
exemplu: „Simt ca nu este bine sa investesc bani in afacerea X”
varianta teista: „M-am rugat la Dumnezeu sa imi dea intelepciune si el m-a indrumat sa nu investesc bani in afacerea x”
Acest „simt” inseamna, insa, cel mai probabil „mi-e frica sa...” si apare datorita faptului ca o parte dintre evaluarile pe care le facem asupra situatiei se desfasoara inconstient; nu ne dam seama de toate etapele prin care trece gandirea noastra, uneori, constientizam doar emotia care apare la sfarsit.
Mai mult, pot fi atribuite in exterior si propriile nevoi, dorinte, sau tendinte automate spre o anumita actiune:
exemplu: „Ma simt atras de o alta femeie in afara de sotia mea.”varianta teista: „Diavolul ma indeamna...”
2. Estimarea unor costuri sau beneficii suplimentare, plecand de la un set de conceptii cu privire la relatia dintre divinitate si lume. Cu cat te raportezi la mai multe consecinte de acest fel, cu atat decizia este mai teista.
exemplu: „Daca imi insel sotia, asta va avea anumite costuri”
3. Estimarea unor probabilitati crescute pentru consecintele vizate la punctul 2. Cu cat estimezi o probabilitate mai mare pentru acest tip de consecinte, cu atat decizia e mai teista.
exemplu
varianta a-teista: „Sansele ca Dumnezeu sa se supere daca imi insel sotia sunt atat de mici incat nu are rost sa iau in calcul acest lucru”
varianta teista: „Cu siguranta Dumnezeu o sa se supere, ar insemna sa fiu nebun sa nu iau asta in considerare”.
Prin urmare, teismul, in cadrul procesului de luare a deciziilor, inseamna, pur si simpu, faptul ca iei in calcul anumite consecinte suplimentare, legate de relatia cu divinitatea. Ateismul inseamna ca iei deciziile in mod normal, judecand consecintele variantelor de actiune, fara sa mai introduci elemente legate de relatia cu divinitatea, sau, inseamna ca le atribui acestora din urma o probabilitate foarte mica de aparitie. Raman deschise mai multe intrebari:
a. Exista diferente „reale” intre atei si teisti? Cu alte cuvinte, toate aceste variabile suplimentare pe care le-am amintit ca specifice deciziilor „teiste”, au ele un impact semnificativ asupra variantei de actiune alese?”
In exemplul de mai sus, si decizia teista si cea ateista pot duce la acelasi rezultat: omul alege sa nu isi insele nevasta, chiar daca pentru motive diferite. Faimoasele studii legate de deciziile morale, par sa ii dea, cel putin partial, dreptate lui Lex. Atunci cand sunt confruntati cu anumite dileme morale, si ateii si teistii tind sa dea raspunsuri similare. Aceasta nu inseamna ca lucrurile stau la fel si atunci cand vine vorba despre deciziile luate in situatii normale, de viata.(Am printat deja niste articole interesante pe tema asta si o voi aborda intr-un post viitor :) )
b. Iau ateii intotdeauna decizii „a-teiste”, iar teistii intotdeauna decizii „teiste”? Am mai explorat un pic problema ambivalentei si in primul articol.
Ce putem spune despre decizia crestinului care alege, pana la urma, sa isi insele sotia? Probabil ca, cel putin pentru o perioada scurta de timp ignora (pe langa sentimentele sotiei) si sentimentele lui Dumnezeu! :D Sau ii atribuie, momentan, o probabilitate mai mica de a exista si de a se supara? L-am putea numi „ateism temporar?”
c. Exista decizii agnostice? In primul rand, asa cum spune si godless, indiferent daca atribui o probabilitate 0 sau o probabilitate apropiata de 0 unei consecinte, rezultatul practic este acelasi! Daca tu crezi ca exista o sansa de 1% ca Dumnezeu sa existe, este foarte probabil sa te comporti ca si cum ai estima o sansa de 0%; asta inseamna vei lua cel mai des decizii a-teiste.
Pe de alta parte, daca estimezi ca sansa ca Dumnezeu sa existe este suficient de mare pentru ca sa merite luat in considerare, atunci il iei pur si simplu in considerare!- ceea ce inseamna ca decizia ta este una teista. Teoretic, e suficient sa atribui o probabilitate de 5% existentei lui Dumnezeu, pentru ca valoarea utilitatii asteptate sa se modifice.
In practica „nu stiu” devine fie „nu stiu, dar sunt sanse atat de mici incat nu merita luat in considerare” (ateism), fie „nu stiu, dar cred ca trebuie luat in calcul” (varianta teista). Nu prea vad calea de mijloc.
miercuri, 14 iulie 2010
Problema Raului, pur si simplu problema Raului...
Unele lucruri fac parte, pur si simplu, din Rau. Cum ar fi tragedia celor patru copilasi de la Gemenea, de exemplu. Simt rareori furia aceea neputincioasa, de obicei emotiile mele critice se manifesta muuuult mai bland. Dar situatia asta mi s-a parut iesita din comun....
In plus, ma revolta mai multe lucruri:
1. Comentariile crestinilor. "Dumnezeu i-a luat la el" (de ce?? de ce ASA??). Dar nu asupra lor vreau sa insist...
2. Comentariile ateilor. "De ce i-au facut?", "De ce nu i-au avortat?" , "E vina preotilor care se opun contraceptionalelor".
Nu pot accepta o judecata atat de simplista. Nu pot accepta ca eugenia e singura solutie. Nu pot accepta ca astfel de familii nu pot fi sprijinite in vreun fel. Ca unii pur si simplu nu au nicio sansa. Sau ca mai bine sa nu ne mai nastem...
Sa privim spre stapana noastra, realitatea empirica. Da, familia era in atentia protectiei copilului si trebuia supravegheata. Nu stim daca fapta pentru care a fost acuzat tatal e reala. Poate fi reala. Dar familia a fost supravegheata si nu s-au gasit nici un fel de dovezi de abuz si neglijenta. Copiii erau ingrijiti, educati...Mama, care lucrase cu ziua si facuse rost de bani, era in sat sa cumpere mancare, tatal le fierbea copiilor cartofi. Copiii se jucau toti patru impreuna...Sigur ca a fost un act de neglijenta! Din partea multora. Dar, ca si copil care a crescut la tara, pot spune ca nu a fost deloc o situatie..."iesita din comun". Nu a fost ceva care sa se poata intampla doar unei mame oligofrene sau unui tata surdomut. I se putea intampla si bunicii mele si altor zeci de bunici de la mine din sat...Si se putea intampla chiar daca ii avorta pe ultimii doi!
Da! Daca se gandea cineva sa ia incuietoarea de la nenorocita aceea de lada...Dar ma indoiesc ca era singura lada din sat cu incuietoare; si se pare ca nu era singura in care se ascundeau copiii...
3. Nu stiu in concret cum ne putem asigura ca nu se mai intampla astfel de tragedii.
Ce se poate invata de aici? Ca aceste familii, "cu probleme" trebuie supravegheate mult mai deaproape, ca trebuie sa ai niste date despre obiceiurile joaca ale copiilor, despre situatiile in care pot fi in pericol, ca trebuie eliminate obiectele de mobilier in care pot ramane blocati, ca trebuie sa ii instruiesti pe parinti in legatura cu toate tipurile de accidente posibile ale copiilor, cu zonele din gospodarie care sunt "de evitat", etc...Da, cred ca sunt sanse ca parinti la fel ca si acestia sa inteleaga si sa poata invata astfel de lucruri!
Nu dati cu piatra! Sunt pentru educatie sexuala, pentru anticonceptionale si pentru dreptul la avort. Cred ca familia respectiva ar fi trebuit sa primeasca si consiliere in privinta planificarii familiale. Poate, daca ar fi fost mai informati, ar fi ales sa aiba mai putini copii.
Dar refuz ca prima alternativa pentru tragedie... nenasterea.
sâmbătă, 10 iulie 2010
Despre agnosticism...
miercuri, 30 iunie 2010
Despre o dilema psihiatrica...
Lasand la o parte asteptarile sau neasteptarile referitoare la diferite categorii profesionale, sau acordurile si dezacodurile doctrinare, prabusirea psihica a unui om nu poate fi decat dramatica si nu poate inspira decat compasiune. Termeni precum acela “cruzime fara margini” mi se par total indecenti si deplasati in contextul de fata. Din spusele cunoscutilor, se pare ca omul nu avea o personalitate dezechilibrata, era un membru de incredere al comunitatii, atasat de familie si fara antecedente de violenta (da, de acord, “din spusele cunoscutilor”…)
Dar de ce fac oamenii buni lucruri (foarte) rele?
“Problemele psihologice” despre care vorbesc jurnalistii par sa se refere la o depresie legata de boala si decesul iminent al sotiei. Barbatul a fost internat pentru o perioada scurta de timp la psihiatrie, iar apoi a fost trimis acasa cu recomandarile terapeutice de rigoare. Din spusele managerului spitalului, pe baza diagnosticului (la care se refera ca si la o “problema afectiva”) nu s-a putut prevedea o astfel de intorsatura a evenimentelor- “nu se putea prevedea o schimbare a atitudinii fata de viata”. E foarte posibil ca diagnosticul sa fi fost acela de depresie reactiva fara elemente psihotice, cu nivel redus (spre zero) al ideatiei suicidare. Il cred din tot sufletul pe medic! Pe baza unui astfel de diagnostic nu se poate prevedea un comportament violent cu asemenea implicatii! Mi-a atras atentia, insa, amanuntul ca barbatul a luat “mai multe pastile” inainte de a pleca de acasa. Iar sotia spune ca erau medicamente “puternice” (!) si ca se temea sa nu i se fi facut cumva rau din cauza lor…
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17606656
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16712945
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15554756
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17592916
S-ar putea totusi ca uneori, in cazuri foarte rare, sa apara efecte adverse care sa duca la rezultate complet opuse? Desi opiniile specialistilor sunt impartite, au existat situatii in care instantele de judecata au achitat inculpati care au comis infractiuni sub efectul unor astfel de medicamente:
…precum si situatii in care astfel de argumente nu au fost acceptate in favoarea apararii:
http://www.legalzoom.com/crime-criminals/murder/zoloft-defense-could-anti-depressants
Nu stiu cum stau lucrurile si ma tem ca nici macar daca as fi expert in psihiatrie sau farmacologie nu as sti foarte bine! Psihoza antiantidepresive imi provoaca o oarecare iritare, la fel ca si orice alta forma de psihoza anti-tehnologie si pentru viata exclusiv “naturala”. Pe de alta parte, adevarul trebuie cautat eliberandu-ne de ORICE FEL de prejudecati…Cand te gandesti cat de chinuitoare este intrebarea “de ce?!” pentru toti cei care au ramas in urma!…
M-as bucura daca cei din Colegiul Medicilor s-ar gandi sa faca o ancheta in acest caz. Nu pentru a gasi “vinovati”, chiar nu stiu daca e cazul…(Unii i-au criticat pe medici pentru ca i-au “dat drumul”. Oho! Daca am sta dupa gratii de fiecare data cand indeplinim criteriile de diagnostic pentru depresie…Poate ca ne-am sinucide mai rar, dar am trai mai putin …). Posibilitatea unei greseli din partea medicilor nu poate fi exclusa, dar impresia mea este ca nu putea fi prevazuta o asemena reactie pe baza diagnosticului si a datelor statistice referitoare la efectele medicamentelor. Ar fi important, totusi sa stim ce s-a intamplat. Despre ce fel de antidepresive e vorba? A luat mai multe decat avea prescrise? (sotia spune ca a luat “pastile”- la plural). A mai luat si alte medicamente? Ce inseamna ca medicamentele erau “puternice”? De ce se temea sotia ca I s-ar putea “face rau” din cauza medicamentelor? – adica, Ce fel de reactii adeverse au aparut? A devenit mai iritabil, mai impulsiv? Au aparut efecte secundare atipice pentru acest fel de medicatie? Comparatia cu alte cazuri asemanatoare ar fi mai mult decat utila. S-ar putea sa existe, totusi, printre efectele secundare imediate, predictori ai unor reactii adverse grave de mai tarziu…Sau, s-ar putea sa nu existe …
…cat de complicat e totul atunci cand vine vorba de a judeca un om si faptele lui!
duminică, 27 iunie 2010
Despre nonviolenta, servetele parfumate si sfarsitul lumii...
Deocamdata, iata de unde a plecat discutia:
Dupa un schimb acerb de mesaje, in care fiecare a esuat repetat in a intelege ce vrea sa spuna celalalt, Bogdan a plasat un comentariu mai lung, legat, partial de temele discutate anterior…
Sunt de acord cu aproape tot ce spune Bogdan. Sau, mai exact, cu aproape tot ce inteleg din ceea ce spune Bogdan, pentru ca recunosc, am din nou cateva dubii serioase ca inteleg cum trebuie :). Exista, insa si puncte in care privesc lucrurile diferit…
Dar, sa le luam pe rand. Cam acestea sunt reflectiile pe care mi le-a inspirat articolul:
1. Sunt de accord ca e rau! Cred ca un conflict mondial de proportii este nu numai posibil, ci chiar probabil in viitorul apropiat.
2. Ideologiile religioase si conceptiile cu privire la sfarsitul lumii fac sa fie si mai rau. S-ar putea insa, sa privesc rolul lor un pic diferit. Nu cred ca atitudinea de “asteptare a lui Mesia” duce la pasivitate, indiferenta si resemnare, dimpotriva. Sa nu uitam ca mai intai trebuie sa vina Anticristul! El este cel asteptat in momentul de fata…Iar despre venirea domniei sale exista scenarii mai mult sau mai putin asemanatoare in toate marile religii monoteiste (plus in New Age, numai ca ei il asteapta cu covorul rosu). De fapt, toti se cam pregatesc de venirea dusmanului si de razboi…
Cum arata “dusmanul”? Pai …pacifist, tolerant, antirasist, luptator pentru drepturile omului, psiholog visator… Caracteristica fundamentala a Anticristului este aceea de “facator de pace” :D . Una dintre cele mai raspandite anxietati in momentul de fata este frica de “pacifism”. Ma fascineaza teribil lucrul asta si cu siguranta voi mai reveni asupra lui…Ma fascineaza si ma inspaimanta, pentru ca ma face sa ma gandesc la un scenariu destul de sumbru. Orice posibil lider cultural/spiritual/politic, capabil sa inspire la nivel global valori umaniste, va fi privit cu suspiciune si va putea declansa oricand scenariul de “sfarsitul lumii” …(e destul sa cauti pe google “obama” si “antichrist” …)
3. Sunt de acord ca o astfel de anxietate este, cel putin partial, indreptatita. Nu insist prea mult acuma asupra “originilor ei evolutioniste”, dar cel putin un lucru e clar. O ideologie pacifista extremista, desprinsa de realitate si bazata pe asumtii “roz” fie despre natura umana, fie despre “natura”,in general, se poate dovedi extreme de nociva.
Unul este mecanismul sugerat de Bogdan. Daca esti spalat pe creier ca trebuie sa fii INTOTDEAUNA nonviolent, atunci exista sansa sa iti suprimi instinctul normal de conservare si sa fii incapabil de reactiile firesti de autoaparare sau chiar sa te autodistrugi tu. Anxietatea are, prin urmare, rolul de a-ti semnala o posibila stare de vulnerabilitate personala- “Nu lasa garda jos!”.
In al doilea rand, o ideologie utopica de genul “trebuie si putem sa ajungem la o lume complet lipsita de conflicte” poate fi folosita pentru a justifica sisteme totalitare si programe de “reeducare” , in spiritul vremurilor. Aceasta este una dintre fricile esentiale, printre multe altele, ale celor pasionati de conspiratia cu “noua ordine mondiala”. Frica ca se doreste schimbarea naturii umane si “construirea omului nou”, supus complet unui sistem totalitar.
Si acesta e un subiect care ma preocupa destul de mult!
4. Recunosc si respect “natura” (umana sau de orice fel). Nu imi petrec prea multa vreme din viata cu nasul in carti cu parfum de petunii si servetele parfumate , cum ma acuza Bogdan. :D Cred ca “ne tragem din maimuta”, cu tot ce implica asta…Am mai scris undeva despre diferentele dintre “umanismul roz” si “umanismul curcubeu”. Eu apartin celui din urma si asta nu ma impiedica sa am un angajament puternic fata de valorile “pacifiste”, gen “drepturile omului”, “nonviolenta”, “toleranta” sau “antirasism”…Nu am iluzii despre natura umana! Nu cred ca putem ajunge (in viitorul apropiat, cel putin) la o lume complet lipsita de dezaprobare, violenta si conflict. Cred ca dogmatismul de orice fel este nociv- fie el “antiviolenta” sau “proratiune” sau “anticrestin” . Dar, cred ca este bine sa pastram doar atata violenta cat este nevoie pentru a nu ne atrofia capacitatea morala si pe cea de autoaparare .
Anxietatea “antipacifism” este justificata atata timp cat te protejeaza de violenta celuilalt asupra ta., de dogma sau de totalitarism. Sigur ca trebuie sa “priveghem” pentru ca valorile umaniste sa nu se transforme in opusul lor! (aici sunt de acord si cu cei anti-ordinea mondiala). Problema este ca, uneori , ea te face sa vezi pericolele mai mari decat sunt in realitate, sa inventezi conspiratii satanice si, in consecinta sa depasesti nivelul violentei minime necesare pentru a rezolva conflictele.
Cred ca dezacordul meu cu Bogdan consta in primul rand in ceea ce consideram a fi “violenta minima necesara” . Probabil ca sunt, intr-adevar, mai optimista. Sau poate ca nici macar nu ne-am afla in dezacord intr-o situatie concreta , ci ne-am ambalat mai mult la nivel de “printipii”…
Deocamdata, nu cred ca “pacifismul” este rezultatul unei conspiratii satanice puse la cale de evrei, masoni si psihologi, pentru ca sa poata ei conduce lumea si sa isi aplice programele de reeducare (cel putin, eu nu sunt implicata :D) . Este, in primul rand rezultatul unei evolutii firesti a speciei umane. Mie cel putin asta imi sugereaza si interventia urmatoare: http://www.ted.com/talks/lang/eng/steven_pinker_on_the_myth_of_violence. html.
… ca orice lucru bun poate fi folosit pentru a face rau…asta e alta poveste!
Un alt aspect ce mi-a starnit un sentiment de dezacord in articolul lui Bogdan este impresia ca priveste lumea printr-o lentila bicolora. Ca si cum am avea doua optiuni:
1. Optiunea YIN: “tolerant”, “antirasist”, ”drepturile omului”, “mustrare scrisa pentru crima”,”chestionarul”, “non violenta”, “resemnare”, “supunere” , “pasivitate”, “permisivitate”, “psiholog visator”
2. Optiunea YANG: “luptator”, “fermitate”, “legi dure”, “autoaparare”, “violenta”, “autoritate”, “disciplina”, “respect”, “tepes”
Am o banuiala ca e vorba mai mult de o “impresie” pe care o lasa discursul sau decat de faptul ca Bogdan priveste cu adevarat lumea intr-un mod dualist. Totusi, recunosc ca nu agreez deloc ideea de a asocia valorile umaniste cu notiuni cum ar fi acelea de “resemnare” sau “supunere”. Mie notiunea de “drepturi ale omului” sau de “toleranta” imi inspira o cu totul alta atitudine. Imi pare rau daca sunt oameni care atunci cand se gandesc la drepturi se gandesc la resemnare…
Oricum, incapacitatea de a vedea calea de mijloc intre YIN si YANG e responsabila de multe rele…si de prea multa pasivitate, si de prea multa violenta.
Pe de alta parte, despre rolul uneori negativ al psihologiei este mult de discutat. Da, uneori, teorii psihologice prost intelese sau interventii psihologice prost aplicate au avut efecte nedorite. Inclusiv in sensul ca au indus prea multa pasivitate, permisivitate sau resemnare… despre asta este asa de muuuult de vorbit…